miercuri, 20 august 2014

Cum să recunoști stilurile de mobilier



Puțini sunt cei atrași doar de un anumit tip de mobilier când intră 
într-un magazin de mobilă, dar pentru a decora cu bun gust o cameră, este bine să ştiţi diferenţa dintre mobilierul clasic, contemporan, modern sau tradiţional.


Foto: El Mueble 

Stilul clasic
Mobilierul clasic este inspirat de piesele din epoca victoriana, renascentistă, georgiană etc. Deşi diferă ca detalii, ideea de bază este aceeaşi: opulență, texturi voluminoase, lini curbe, elegante și mult lemn masiv. Alături de acest tip de mobilier veţi regăsi sculpturi, ţesături mătăsoase, catifelate și ornamente sculptate.  


Foto: Oatman Arhitects

Foto: Oatman Arhitects

Stilul contemporan
Stilul contemporan implică aspecte și materiale metalice, lucioase, sticlă, piatră, etc, dar și lemn mai usor, linii mai simple şi un aspect mai curat decât în stilul clasic. Mobilierul contemporan este geometric, în tonuri neutre, practic și ușor de întreținut. Cu toate acestea, deși este deseori confundat cu stilul modern, el este diferit. Piesele de mobilier sunt, în general joase și aduc un aer informal, relaxant iar materialele folosite au aspect natural. 


San Lorenzo Residence -  Mike Jacobs Architecture

Nordquist Residence - John Lum Architecture 

Foto: wUNDERground

Stilul modern
Dacă sunteţi în căutarea unui mobilier modern, veţi căuta un magazin de mobilă cu piese care au linii drepte, design „curat”, fără excese și ornamente. Mobilierul modern are suprafețe ample lucioase, este asimetric, îndrăzneț, îmbină elemente industriale cu lemnul în culori tari. Materialele cel mai des folosite sunt plasticul colorat, vinilul, melamina, dar și lemnul îndoit, fibra de sticlă, aluminiu, oțel și fier.


Foto: 1mob.ro
Foto: 1mob.ro

Foto: 1mob.ro

 Stilul tradiţional
Un design tradiţional implică motive florale, carouri şi mult lemn nefinisat. Rar veţi găsi mobilă tradiţională care îmbină lemnul cu metalul, dar dacă se întâmplă, atunci acel metal este bronz sau alamă. Cel mai probabil canapelele vor avea cuverturi, iar la geamuri se vor regăsi draperii în acelaşi stil cu motivele de pe canepea. Mobilierul tradițional poate părea greoi și vechi, dar combinat cu decorațiuni și texturi albe ori colorate poate deveni primitor și confortabil.  


Foto: Elle Decor 

Foto: Ville e Casali

Foto: Ville e Casali




Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

© Jurnal de design interior | All rights reserved.
Blogger Template Crafted by pipdig
Chiuvete de bucatarie