luni, 10 aprilie 2017

Amenajare practică și confortabilă pentru un apartament de numai 44 m²


Amenajare practică și confortabilă pentru un apartament de 44 m²

Deși are o suprafață de numai 44 m², proprietarii acestui apartament din Suedia au reușit să organizeze spațiul și interiorul în așa fel încât întreaga locuință să pară mult mai spațioasă. Cum au reușit? Haideți să vedem. 


Un aspect important al amenajării este modul în care bucătăria, zona de luat masa și living-ul împart, inteligent, același spațiu. Întreaga camera a fost gândită în 3 zone. Bucătăria, amenajată în alb pentru a nu încărca vizual spațiul, dar și pentru a o diferenția de restul zonelor, ocupă jumătate din cameră. 


Este echipată cu tot ceea ce este necesar într-o bucătărie iar zona de lucru, blatul, a fost amplasat pe corpurile de mobilier ce și despart bucătăria de living. În plus, pentru și mai mult confort a fost amenajat și un mic bar între cele două; perfect pentru serile târzii cu prietenii. 


Cea de-a doua zonă, a living-ului a fost amenajată cu ajutorul unei canapele micuțe și un scaun cu lampadar, numai bun pentru o zi de relaxare cu cartea în mână. Living-ul ocupă întreaga zonă din spatele camere, este cel mai luminos și pentru decorul lui s-au folosit cât mai puține piese de mobilier și accesorii, tocmai pentru a nu încărca spațiul și așa destul de înghesuit. 


Dacă aveți de amenajat un spațiu restrâns și vreți să puneți în practică ideile din acest apartament, dar nu aveți un buget prea mare pentru mobilier și accesorii, încercați în această categorie de mobilier să le găsiți la un preț ceva mai accesibil. 


Cea de-a treia zona, față în față cu bucătăria, este zona de luat masa. Masa este amplasată aici pentru a scurta drumul cu mâncarea prin casă, dar și pentru a aduce un strop de culoare pe albul din cameră cu ajutorul scaunelor negre și a spațiilor de depozitat cu accesorii în tonuri neutre de culoare. 



În dormitor dulapul a fost așezat pe colț pentru a profita de spațiul din nișă iar ca și noptiere au fost folosite două scaune din fier. Ideea de a folosi scaune nu este doar inedită, ci și practică deoarece, vizual, ele nu ocupă atât de mult spațiu și nu întunecă zona precum ar face două noptiere. 





Dacă pervazul de la geam este îndeajuns de încăpător folosiți-l pentru a expune obiectele de decor sau amintirile primite de la cei dragi. 


Un alt motiv pentru care acest apartament pare mai spațios sunt finisajele, pereții, ușile și piesele de mobilier, toate în alb. Albul atrage lumina și nu încarcă vizual, de aceea este recomandat pentru a fi folosit în amenajările înghesuite și restrânse. Uși albe de interior pentru proiectul vostru de amenajare găsiți aici. 


Nu uitați de elementele cu efect wow. Pe acest hol peretele de cărămidă lăsat descoperit aduce căldură interiorului iar telefonul vintage îți pune zâmbetul pe buze. 



O soluție de furat din baie este lipsa perdelei la duș, oricât de transparentă ori simplă ar fi, ea va separa vizual spațiul și va face baia să pară mult mai mică.


Foto: Alvhem 

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

© Jurnal de design interior | All rights reserved.
Blogger Template Crafted by pipdig
Chiuvete de bucatarie