Cele mai frumoase corpuri de iluminat pentru sufragerie și unde le poți găsi în România



Cele mai frumoase corpuri de iluminat pentru sufragerie și unde le poți găsi în România
Foto: Vila Blanch. Corpurile de iluminat din imagine se pot achiziționa de aici →

Indiferent de stilul de amenajare pe care l-ai ales pentru living și sufragerie, acesta nu va avea sclipirea estetică perfectă dacă corpurile de iluminat nu se potrivesc cu funcționalitățile și stilul camerei. 


Locul de luat masa este unul dintre cele mai greu de decorat din punctul de vedere al luminii. Corpul de iluminat trebuie să fie îndeajuns de luminos pentru ca toți cei de la masă să vadă în farfurie, dar și estetic pentru că, pe lângă masa în sine, el este elementul central, ce atrage privirea și încântă ochiul. 

Știm cât de greu este să faci o asemenea alegere din miile de corpuri de iluminat ce există pe piață, de aceea am făcut o selecție de produse, în funcție de stilul de amenajare al interiorului, ce sperăm să te inspire și să te ajute în decorul și iluminatul zonei de luat masa. 

Corpuri de iluminat în stil modern


Geometrie, volum și armonie de culoare în Pendulurile Arama. Impactul pe care îl pot avea într-o amenajare este de necontestat, după cum se vede și în imaginea de la începutul articolului. Vă recomandăm se le achiziționați și amplasați în grup pentru a profita la maxim de estetica lor. Toate 4 pot fi achiziționate de aici →



Poți aduce o atingere modernă, dar elegantă cu Suspensia Calypso. Toate corpurile de iluminat din colecție sunt disponibile aici →



Un strop de culoare și o abordare minimală poți aduce deasupra mesei cu Suspensia Bond. Toate corpurile de iluminat din colecție sunt disponibile aici →


Un corp de iluminat nu trebuie neapărat să pornească din tavan pentru a fi de impact. Aplică de perete Swap crează același efect și este mult mai practică de folosit într-o cameră mică, ce funcționează și ca living și ca loc de luat masa. Întreaga colecție poate fi achiziționată de aici →

Corpuri de iluminat în stil rustic


Elemente delicate pentru un ambient rustic cu subtilitate romantică, Candelabrul Incanti Minuetto surprinde prin detaliile decorative din ceramică smălțuită fumè, lucrate manual. 
Întreaga colecție este spectaculoasă și poate fi achiziționată de aici →


Structura și abajurul din metal finisat negru antic, patinat cu aur mat aduc eleganță iar design-ul vintage este de impact în Lustra Lena. Întreaga colecție poate fi achiziționată de aici →


Dacă ai norocul de a avea o sufragerie spațioasă, înaltă, cu o amenajare rustică, un candelabru cu 6 brațe și elemente de fier forjat va pune în valoare spațiul și va aduce o eleganță aparte interiorului. Candelabrul Carla, din imaginea de mai sus, poate fi achiziționat de aici →

Corpuri de iluminat în stil minimalist



De cele mai multe ori designul subtil poate avea un impact vizual mult mai puternic decât estetica încărcată și colorată. Acesta este cazul și cu suspensia Zoom. Într-un interior minimalist acest corp se potrivește perfect nu doar ca și formă, ci și ca nuanță și funcționalitate. Toate corpurile de iluminat din colecție sunt disponibile aici →



Linia subtilă a suspensiei ZEN intră într-un armonios contrast cu structura de metal ce înconjoară corpul, dar și cu intensitatea luminii LED, totul pentru un impact vizual de invidiat.  


Volum, formă și personalitate, toate într-un singur corp de iluminat ce va atrage atenția și va aduce fluiditate într-un interior minimalist. Suspensia Clay este disponibilă aici →


Corpuri de iluminat în stil clasic



Candelabru Incanti Sogno cu 5 brațe este transparent. De ce? Pentru ca lumina lui să strălucească cât mai puternic iar detaliile ce îl compun să nu încarce vizual corpul. O alegere îndrăzneață pentru un ambient elegant și glamuros,  candelabrul poate fi achiziționat de aici →


Detaliile precum structura metalică brunată, elementele decorative din metal turnat și abajurul din șifon bej cu margine brodată aduc o eleganță aparte Candelabrului cu 5 brațe Edith. Întreaga colecție de corpuri de iluminat Edith poate fi achiziționată de aici →


Candelabrul Incanti Spirito cu 8 brațe are o structură din fier forjat vopsit ivoar, cu patină aur antichizat, și decorațiuni din metal vopsit auriu. Un corp perfect pentru un dining luxos și sofisticat. Se poate cumpăra de aici →

Corpuri de iluminat în stil industrial


O suspensie plină de personalitate, Pinto aduce farmecul studiourilor foto chiar deasupra mesei tale. Un corp de iluminat perfect pentru amenajările industriale, loft-uri și interioare tinerești. Poate fi achiziționat de aici→


O soluție atractivă, funcțională și perfectă pentru o garsonieră amenajată în stil industrial, Aplica cu braț mobil Vellum va lumina cu stil exact acolo unde ai nevoie. O poți achiziționa de aici →


Culori îndrăznețe și design ce atrage atenția, Suspensia Factory este perfectă pentru o sufragerie al cărei decor se joacă cu nuanțele tari de culoare și estetica industrială. Corpul de iluminat este disponibil aici→


Corpuri de iluminat în stil contemporan





Impunător, dar nu covârșitor, elegant și modern, corpul de iluminat Eglo Pasteri îi aduce aproape pe cei de la masă și ajută la crearea unei atmosfere intime. Se poate achiziționa de aici→ 





Suspensia Sinuo pare un corp de iluminat simplu, peste care ai trece ușor, însă detaliile liniare ale abajurului dau spațiului în care este amplasată o notă de eleganță subtilă și feminină. O poți achiziționa de aici →



Creează un joc dinamic de formă și volume cu Suspensia Zambelis Champagne. Întreaga colecție este spectaculoasă și se poate achiziționa de aici →


Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

© Jurnal de design interior | All rights reserved.
Blogger Template Crafted by pipdig
Chiuvete de bucatarie