O bucătărie micuță, dar perfectă


O bucătărie micuță, dar perfectă

Un coridor ce unea două apartamente alăturate a fost transformat în bucătărie de către designer-ul de interior Milagros Agüero. Cum s-a realizat amenajarea bucătăriei și câteva idei ce vă pot inspira în propria casă descoperiți în cele ce urmează. 

bucatarie alba cu ferestre spre living

Prima provocare a designer-ului a fost lumina. Fereastra din dreapta nu aduce suficientă lumină naturală la interior așa că s-a optat pentru două ferestre interioare ce se deschis spre living. Tot pentru a lumina bucătăria și a o face să pară mai spațioasă s-au folosit în amenajare numai piese de mobilier albe. 

Dulapurile suspendate au fost evitate, nu doar pentru a permite instalarea unor noi ferestre, ci și pentru a lăsa spațiul să respire. Desigur există o excepție, dulapurile de lângă hotă, însă ele nu sunt închise precum celelalte, au uși din geam mat. 

Toate nevoile de depozitare, frigiderul, congelatorul, gunoiul și mașina de spălat sunt integrate și ascunse vederii în corpurile de la bază.  


bucatarie alba

Spre deosebire de apartamentele de la noi, acestei bucătării îi lipsește centrala, însă dacă vă doriți să porniți de la acest model amenajarea din propria casă, o puteți așeza în colțul cel mai îndepărtat din dreapta, dacă planul vă permite. Modele de centrale, de culoare albă, ce se vor integra perfect într-un astfel de decor, găsiți aici. 


Distribuția spațiilor este extrem de practică. Există un loc special pentru prepararea mâncării, unul pentru gătit și un loc de luat masa, toate unul lângă altul pentru a ușura fluxul de lucru. Blatul din Corian asigură igiena și își păstrează nuanța în timp, deci nu vor exista probleme în viitorul îndelungat. 


Pentru a evita senzația de steril, ce poate să se facă resimțită într-un spațiu cu atât de mult alb, designerul de interior a ales pentru pereți un tapet în carouri micuțe ce înviorează interiorul iar masa, scaunul și ușa de la intrare au fost realizate din lemn de pin într-o nuanță ce aduce căldură.  


Ordinea este esențială într-un spațiu atât de restrâns. Separatoarele pentru tacâmuri, condimente, farfurii, oale și cratițe vă vin în ajutor să găsiți rapid ceea ce căutați și să nu fiți tentați să lăsați tot felul de accesorii pe blat ori pe masă. 





Foto: El Meuble 

Un comentariu

© Jurnal de design interior | All rights reserved.
Blogger Template Crafted by pipdig
Chiuvete de bucatarie