Dintr-o casă dărăpănată într-un cămin de poveste



Câțiva pereți, o podea prăfuită și nici o urmă de tavan. Cam așa se prezenta situația atunci când Josep Curanta a cumpărat această casă din piatră construită în jurul anilor 1700. Cum a decurs reconstrucția și ce idei putem prelua din această transformare spectaculoasă, află din cele ce urmează. 



Sufrageria era doar o încăpere în care își făcuseră adăpost diverse animale sălbatice. Împreună cu o echipă de experți și tehnicieni constructori, toți ghidați de arhitectul Nuri Vidal, casa a început încet, încet să prindă formă. Unul dintre punctele centrale de interes a fost ca materialele, arhitectura și reconstrucția casei să se realizeze cât mai aproape de modelul original. 



Josep, proprietarul, nu a fost prea încântat de ideea de a lăsa piatra vizibilă la interior, însă, împreună cu arhitectul au ajuns la un compromis și un echilibru între zonele albe ce ajută la senzația de spațiu și aduc lumina la interior și zonele calde, cu piatră naturală expusă vederii. 



Șemineul din living încă exista, acesta a fost reconstruit, în special în partea coșului de fum. Pentru un astfel de proiect este bine să luați în calcul faptul că, conexiunea la utilități poate să dureze. De aceea, nu uitați că pentru încălzirea cu lemne este nevoie de coșuri de fum. O altă soluție pot fi aceste panouri radiante. 



Bucătăria a păstrat și ea aerul tradițional al amenajării. A fost realizată pe comandă, iar tonurile neutre de culoare aduc un aer natural încăperii. 



Ferestrele, ușile, chiar și cele de la mobila din bucătărie, tâmplăria în general este finisată într-un gri-verzui ce se potrivește perfect cu nuanțele maronii ale pietrei expuse. 



Scara a fost și ea recondiționată și finisată. Deasupra ei, la 3 metri, este un luminator ce umple întreaga casă cu lumină naturală. 





Dormitoarele sunt și ele amenajate în aceleași tonuri neutre de culoare precum zona de zi de la primul nivel. Pe lângă ferestrele mici din aceste camere, există pe acoperiș și ferestre rabatabile ce sporesc lumina naturală din camere. 





În afară de peretele din dormitorul matrimonial, piatra naturală de la etaj a fost finisată cu un strat de beton care a fost vopsit mai apoi în tonuri deschise de culoare și alb. 



Ușile ce dau spre baie sunt din secolul al XVIII-lea și au fost salvate de proprietar dintr-o clădire ce a fost demolată. 







Curtea era plină de vegetație sălbatică ce a fost înlăturată, pământul a fost nivelat, iar acum o piscină și o terasă spațioasă aduc confortul și relaxarea perfectă zilelor calde din Spania. 





Foto: El Meuble 

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

© Jurnal de design interior | All rights reserved.
Blogger Template Crafted by pipdig
Chiuvete de bucatarie