Tonuri elegante de culoare în amenajarea unui apartament din Moscova


Tonuri elegante de culoare în amenajarea unui apartament din Moscova

Proprietarii acestui apartament din Moscova, o familie cu doi copii, iși iubesc casa din afara orașului, însă, timpul îndelungat de navetă i-a determinat să se reîntoarcă în oraș. Designerul de interior Julia Yakushina a trebui să integreze în spațiul destul de restrâns trei băi, un dressing, o cameră pentru fiecare copil, un birou, un living spațios și o sufragerie. Cum a reușit? Află din cele ce urmează. 


Întreaga amenajare a pornit de la două apartamente micuțe. Proprietarii le-au cumpărat pe amândouă, iar designerul de interior și echipa de muncitori le-au unit. Spațiul nou creat a permis o nouă distribuție a camerelor, iar designerul de interior a profitat de ferestrele largi și a creat un plan deschis pentru living, bucătărie și sufragerie. 

Spațiile de depozitare integrate, în negru și crem, din bucătărie se continuă atât de pe hol cât și în living. Ele nu doar ascund privirii obiectele de zi cu zi, dar și separă vizual zonele din această parte a apartamentului. Mai multe sfaturi despre amenajarea bucătăriei găsiți aici, iar congelatoare verticale, perfecte pentru familiile numeroase, găsiți aici




Corpurile de mobilier ce susțin televizorul au fost realizate pentru a compensa spațiul creat de nișa din camera băiatului. Colțul tapițat (vizibil mai jos) este folosit de băiat pentru a citi și pentru relaxare. 


O idee de furat din camera copilului sunt pereții tapițați de lângă pat ce au buzunare pentru reviste și alte jucării ale băiatului. 


Camera fetei este printre puținele spații ce nu abundă de culori foarte închise. Paleta cromatică din întregul interior s-a bazat pe nuanțe elegante de roșu, roz, negru și violet. 


Dormitorul matrimonial are, pe lângă pat și spații de depozitare, și un birou. Tonurile închise de pe pereți și din decor nu fac spațiul să pară înghesuit mulțumită ferestrelor foarte largi ce permit luminii naturale să pătrundă în întreaga cameră. 


Majoritatea corpurilor de mobilier au fost realizate pe comandă, nu doar pentru ca nuanțele de culoare să se potrivească perfect cu tonurile din finisaje și textile, dar și pentru ca designerul de interior să poată crea un joc dinamic al volumelor. 



Pereții cu plăci ceramice gri, reci, din băi au fost încălziți de panouri din lemn natural. 



Foto: EVGENY KULIBABA Styling: ELENA SEREDA Via: Elle Decor 

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

© Jurnal de design interior | All rights reserved.
Blogger Template Crafted by pipdig
Chiuvete de bucatarie