Tonuri naturale de culoare și delicate accente pastelate într-un apartament din Spania



Când a văzut prima dată acest apartament, Andreea, proprietara, nu a fost foarte impresionată. Spațiul era foarte întunecat, plin de camere și cămăruțe, prost distribuite și unite de holuri nefolositoare. Designerul de interior a convins-o că spațiul poate fi renovat și umplut de lumină naturală. Cum s-a întâmplat asta? Află din cele ce urmează. 


Primele modificări au venit din dărâmarea pereților în zona de zi. Astfel s-a creat un living spațios cu o bucătărie deschisă și un spațiu de luat masa. Inițial, apartamentul avea două ferestre mici în această zonă. Peretele exterior a fost spart și a fost înlocuit cu o fereastră glisantă. Numai cu ajutorul acestor două modificări spațiul a fost inundat de lumină naturală, iar paleta naturală de culori și finisajele în alb au contribuit și ele din plin la senzația de spațiu și lumină la interior. Dacă sunteți în căutarea unui apartament luminos și spațios puteți încerca acest complex rezidențial în Bucureștii Noi sau în ansamblul rezidențial ATRIA.


Separarea spațiilor în zona de zi a fost realizată cu ajutorul pieselor de mobilier. Canapeaua in L separă zona de relaxare de bucătărie și locul de luat masa. Pe același principiu, insula din bucătărie o separă vizual pe aceasta din urmă de zona de zi. 


Locul de luat masa este separat vizual și definit nu doar de masa din lemn masiv, plină de personalitate, cumpărată dintr-un magazin de antichități, dar și de covorul de sub ea. 


În bucătărie, din motive practice, dar și estetice, proprietara nu s-a mai folosit de podeaua de lemn ci a ales plăci ceramice ce completează vizual spațiul și care aduc motive și dinamism interiorului. 


Insula din bucătărie a fost realizată pe comandă, la fel ca și întreaga mobilă din această zonă. Diferența de nivel a barului vine din faptul că proprietara se temea să așeze copiii pe scaune înalte la masă. 


Spațiile integrate de depozitare din dormitor cumulează aproape 20 de metri lineari. Vopsite în alb ele par să facă parte din perete și aduc unitate camerei. Finisajele albe sunt încălzite de podeaua din lemn masiv și de accentele delicate de roz și maro din textile. 


O parte din spațiile de depozitare funcționează ca și perete despărțitor între dormitor și baie. Proprietarii și-au dorit ca baia să fie cât mai aproape de dormitor, dar au realizat că vor avea nevoie, totuși, și de intimitate. De aceea au ales această soluție de separare. 


Foto: El Meuble 

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

© Jurnal de design interior | All rights reserved.
Blogger Template Crafted by pipdig
Chiuvete de bucatarie